Climatul de calotă glaciară: Cele mai reci locuri de pe Pământ

Despre clima Ice Cap

Conform clasificării Köppen, climatul de calotă glaciară (EF) impune ca temperatura medie a lunii celei mai calde să fie ≤0°C. Acest singur criteriu îl diferențiază de climatul de tundră (ET), unde cel puțin o lună are o medie între 0°C și 10°C. „F” reprezintă „Frost” (îngheț), indicând temperaturi sub zero pe tot parcursul anului. În practică, chiar și cele mai calde zile dintr-un climat de calotă glaciară rareori depășesc −5°C, iar media anuală a temperaturii se situează adesea între −15°C și −55°C. Precipitațiile sunt extrem de scăzute – de obicei 50–200 mm pe an – deoarece aerul rece conține puțină umiditate. Cea mai mare parte ajunge sub formă de zăpadă fină sau cristale de gheață, iar ceea ce cade rămâne blocat în calota glaciară. Vânturile katabatice puternice pot provoca condiții asemănătoare viscolului chiar și fără ninsori noi, reducând sever vizibilitatea.

Variația sezonieră a temperaturii există, dar este estompată comparativ cu alte climate. În interiorul Antarcticii, de exemplu la Stația Vostok (altitudine 3.488 m), temperatura maximă medie în luna cea mai caldă (decembrie) este de aproximativ −32°C, în timp ce minima medie în iulie (luna cea mai rece) poate atinge −68°C. Zonele de calotă glaciară de coastă, precum cele din jurul Stației McMurdo din Antarctica, sunt ușor mai blânde: maximele de vară în jur de −5°C și minimele de iarnă în jur de −30°C. Vârful Groenlandei prezintă extreme similare, cu medii în iulie de aproximativ −12°C și medii în februarie de aproximativ −47°C. Nu există o sezonalitate notabilă a precipitațiilor – fiecare lună este uscată –, dar vara aduce adesea un strat mai gros de nori și ocazional ninsoare ușoară. Soarele, însă, se comportă dramatic: în timpul verii, regiunea beneficiază de lumină solară 24 de ore pe zi; iarna, de întuneric total.

Vizitarea unui climat de calotă glaciară este o aventură extremă care necesită echipament specializat. Articolele esențiale includ un sistem de îmbrăcăminte în mai multe straturi: un strat de bază care absoarbe umezeala, un strat intermediar izolant (fleece sau puf) și o carcasă exterioară impermeabilă și izolată. O cagulă, ochelari de protecție și mănuși groase sunt obligatorii pentru a preveni degerăturile. Încălțămintea trebuie să fie izolată, impermeabilă și clasificată pentru temperaturi sub −40°C. Cel mai bun (și singurul fezabil) moment de vizitare este vara locală, aproximativ noiembrie până în februarie în Antarctica și mai până în august în Groenlanda, când lumina zilei este constantă și temperaturile sunt „cel mai puțin severe”. Chiar și atunci, călătoriile se limitează la stații de cercetare, expediții ghidate sau zboruri către calota glaciară. Turismul comercial în interiorul Antarcticii este rar și scump; majoritatea vizitatorilor rămân pe coastă. Pentru cei cu adevărat aventuroși, o vizită la Polul Sud (Stația Amundsen–Scott) în decembrie oferă temperaturi în jur de −25°C, dar cu un factor de răcire eolian semnificativ.

În mod remarcabil, nu există orașe permanente într-un climat de calotă glaciară – doar stații de cercetare. Cea mai cunoscută este Stația McMurdo (Antarctica), cea mai mare așezare de pe continent, găzduind aproximativ 1.000 de persoane vara. Climatul său este de tranziție între EF și ET, cu medii în ianuarie în jur de −1°C, dar este adesea clasificat ca EF, deoarece media lunii celei mai calde este la sau puțin sub 0°C. Stația Vostok este mult mai rece: cea mai rece temperatură înregistrată vreodată pe Pământ, −89,2°C, a fost măsurată acolo. În Groenlanda, vârful calotei glaciare (Summit Camp) suportă extreme similare, cu medii în iulie de aproximativ −12°C. Aceste stații resimt întreaga forță a calotei glaciare: vânturi urlătoare, albizuri și un peisaj suprarealist, tăcut, de un alb imaculat. În ciuda adversităților, claritatea aerului, puritatea zăpezii și frumusețea austeră a gheții nesfârșite atrag atât oameni de știință, cât și câțiva turiști.